Print
Category: Tratamente faciale
Hits: 872

Tratament facial cu HIFU

Ce este tratamentul cu HIFU?


Tratamentul facial cu HIFU se efectueaza cu un dispozitiv inovativ de ultima generatie -MICROSON™ Pen recomandat pentru tratamentele de lifting facial 3D. Este o procedura estetico-medicala non-invaziva ce trateaza excesul de piele imbatranita, laxitatea cutanata, atenueaza ridurile, defineste ovalul facial, contureaza pometii si imbunatateste aspectul pielii, oferind un efect de lifting instant fara bisturiu sau injectii.

Liftingul facial prin intermediul tratamentului cu HIFU reprezinta cea mai buna metoda de tratare a ridurilor cauzate de imbatranire. Pielea si tesuturile moi isi pierd cu timpul elasticitatea, iar ridurile profunde isi fac aparitia in jurul colturilor gurii, obrajilor, fruntii sau pe gat si decolteu. Aceste probleme pot fi rezolvate cu tehnologia HIFU, care nu presupune interventii chirurgicale, anestezii locale sau timp de recuperare.

Principiul sau de functionare se bazeaza pe energia ultrasunetelor focusate de inalta intensitate HIFU - High Intensity Focused Ultrasound, pentru a incalzi local si a distruge tesutul prin ablatie, ducand la neocolageneza - consolideaza colagenul existent, stimuland fibroblastele pentru a produce colagen nou.

Tratament HIFU la Ideal Contour Face & Body Skin Center



SMAS

Cum functioneaza tratamentul cu HIFU?


Ultrasunetele focusate de inalta intensitate (HIFU) sunt livrate in tegument prin intermediul a 3 transductori (4.5mm, 3mm, 1.5mm), cu o intensitate ce variaza intre 4-7MHz, cel de 4.5 mm ajunge pana la nivelul SMAS (Superficial Muscular Aponeurosis System), sub forma de fascie. Cand temperatura trece de 60-70°C, se atinge pragul punctului de coagulare si implicit de denaturare a proteinelor. Are loc coagularea selectiva in punctele focale, producand leziuni termice dorite. Acest lucru determina contractia instantanee a sistemului aponevrotic muscular superficial (SMAS), zona astfel afectata este umpluta de tesutul/muschiul invecinat, cauzand cresterea elasticitatii pielii si disparitia/atenuarea ridurilor, conferind lifting instant. Totodata, se stimuleaza producerea de noi fibre de colagen si elastina.

SMAS denota zona muschilor fetei, care:
• situat la baza tesutului subcutanat (stratul galben de tesut gras), este format din aponevroza (acesta este un strat de tesut conjunctiv) si muschii atasati la epiderm,
• anatomic se afla intre gat si urechi, prin urmare, este responsabil pentru expresiile faciale.

Legatura ferma dintre stratul de mschi si sistemul de aponevroza asigura ovalul tineresc, bine definit al fetei. Odata cu imbatranirea cutanata, apare ptoza stratului muscular aponevrotic, se manifesta din ce in ce mai multa laxitate, ceea ce duce la degradare: sub propria greutate, partea inferioara a fetei cade, partea superioara se extinde cu pliuri. Ridicarea SMAS-ului este o procedura care reorganizeaza si densifica colagenul si elastina in piele pentru a redefini conturul natural al fetei.

Care este mecanismul undelor HIFU?


• Suprafața ceramica concava este pusa in vibratie, acesta generand unde de ultrasunete de inalta frecventa focusate cu energie uniforma,
• In punctul focal al undelor de ultrasunete se genereaza caldura si se induce necroza prin coagulare.
Mecanism HIFU la Ideal Contour Face & Body Skin Center

Avantaje tratament HIFU cu MICROSON™ Pen versus tratament HIFU cu aparate traditionale

Avantaje tratament HIFU cu MICROSON™ Pen versus tratament HIFU cu aparate traditionale


• comparativ cu sistemele HIFU traditionale, MICROSON™ PEN dispune de o tehnologie HIFU avansata, cu transfer stabil si precis de energie in mod punct cu punct – fiecare declansare a impulsului genereaza puncte stabile si precise de coagulare,
• timpii de tratament sunt mult redusi datorita tehnologiei de pulsare rapida,
• tehnica inovativa de contact continuu pe zona de tratament RUBBING MODE, permite efectuarea unui tratament continuu, uniform, cu disconfort redus pentru pacient (gratie Relaxation Time),
• posibilitatea de a trata zone mici, curbate sau inguste, nu doar zone mari precum cu alte sisteme HIFU. Astfel, este extrem de util pentru zonele conturate (frunte) sau zonele mici (zona perioculara sau nazolabiala). HIFU traditional cu cartus dreptunghiular creeaza puncte de coagulare sub forma lineara si NU poate trata/ sau trateaza dificil zona ochilor/ gurii, unde sunt cele mai vizibile semne ale imbatranirii cutanate,
• are viteza reglabila de 1-7Hz, adica 1-7 puncte/secunda, ceea ce permite ajustarea vitezei impulsului in functie de gradul de sensibiliate al fiecarui pacient, oferind un grad mare de personalizare al tratamentelor si confort sporit pacientului,
• prezinta siguranta crescuta, datorita senzorului de temperatura - fluxul este limitat cand temperatura interna a cartusului atinge 43°C.
Profunzime tratament HIFU la Ideal Contour




Viteza pulsare rapida in tratamentul cu HIFU la Ideal Contour

Care sunt beneficiile tratamentului cu HIFU?


Rezultatul principal al tratamentului cu HIFU este o piele mai frumoasa, liftata si cu un aspect intinerit. Se doreste cresterea elasticitatii pielii, mai multa tonifiere si fermitate, datorita stimularii de noi fibre de colagen si elastina.

Acesta se obtine prin:

• reducerea ridurilor periorbitale (lifting instant sprancene)
• reducerea ridurilor nazolabiale
• reducerea ridurilor fruntii
• imbunatatirea aspectului ridurilor de expresie
• reducerea diametrului porilor
• conturare faciala, inclusiv conturare pometi
• conturare oval facial
• diminuarea barbiei duble (gusa)
• ridicarea pielii lasate
• lifting neinvaziv la nivelul fetei, gatului, decolteului
• tratamentul cicatricilor post-acneice si reducerea porilor

Alte beneficii ale tratamentului cu HIFU:

• tratamentul nu este dureros (este suportabil) si nu necesita recuperare
• ultrasunetele sunt inofensive pentru organism
• este indicat pentru toate tipurile de piele, in orice anotimp








Beneficiile tratamentului cu HIFU la Ideal Contour Face & Body Skin Center



Beneficiile tratamentului cu HIFU la Ideal Contour Face & Body Skin Center

Cand apar primele rezultate si care este frecventa tratamentului cu HIFU?


Rejuvenarea zonei tratate incepe si este vizibila imediat dupa tratament (se lucreaza initial jumatate de fata pentru a se evidentia rezultatele), insa procesul de neocolageneza continua si in saptamanile de dupa tratament, pe masura ce este stimulata producerea naturala de colagen. O noua sedinta se poate repeta la 3-6 saptamani sau chiar la 3-6 luni, in functie de raspunsul biologic al fiecarui pacient intrucat fiecare pacient are un mod unic de reactie al organismului si totodata, nevoi diferite pe zone de tratament diferite. Se efectueaza 2-3 sedinte, apoi se asteapta 6 luni pana la viitoarea sedinta.

Cat timp dureaza efectele tratamentului cu HIFU si cu ce alte tratamente il pot combina?


Rezultatele difera de la caz la caz, insa, in medie, este de asteptat ca efectele sa dureze pana la un an. Efectele benefice se pot prelungi prin combinarea tratamentului cu HIFU cu alte tratamente faciale: Dermapen4, Radiofrecventa faciala. Schemele de tratament vor fi intocmite impreuna cu medicii nostri. Dupa tratamentul cu HIFU este bine sa asteptam 2 saptamani pentru reluarea sedintele de curatare obisnuite cu microdermabraziune, hidradermabraziune. Pentru persoanele care au injectari cu acid hialuronic sau toxina botulinica, se recomanda sa se astepte 1 luna dupa injectare. Cel mai bine este sa urmezi un tratament cu HIFU si apoi sa recurgi la injectari.


Este dureros tratamentul cu HIFU?


Gradul de durere experimentat poate varia in functie de cartusul folosit si de sensibilitatea fiecarui pacient. Majoritatea pacientilor suporta bine tratamentul cu HIFU. In timpul procedurilor cu cartusul de 4.5mm, majoritatea pacientilor au descris ca au simtit o durere monotona. In timpul tratamentelor cu cartusul de 3.0mm si 1.5mm, pacientii au descris o senzatie arzatoare. Majoritatea durerii este experimentata atunci cand energia este concentrata. Daca tratamentul se efectueaza pe frunte sau pe linia maxilarului, este posibil sa simti o usoara durere punctuala si de scurta durata. Unii pacienti au raportat o senzatie usoara de intepatura sau caldura sub piele. Este un efect dorit, inseamna ca ultrasunetele ajung unde trebuie. Disconfortul este unul minim si perfect suportabil de catre toti pacientii. Unii pacienti au experimentat o usoara durere si dupa tratament, acesta va trece in cateva zile. Anestezia topica poate fi utilizata, dar acesta nu va afecta stratul SMAS, si nu vor putea fi eliminate toate posibilele dureri. In cazul in care se simte durere in timpul tratamentului se poate selecta oricand un nivel inferior de energie HIFU.





Adancimi HIFU la Ideal Contour Face & Body Skin Center

Adancimi HIFU la Ideal Contour Face & Body Skin Center

Care este diferenta intre HIFU si alte proceduri?


Tratamentul cu HIFU reuseste sa penetreze tesutul tratat mult mai adanc fata de alte tratamente. Prin intermediul tratamentului cu HIFU se stimuleaza productia de colagen in fundatia pielii fara sa afecteze suprafata ei. Rezultatul este o tonifiere semnificativa a tesutului in decursul a catorva luni. LASER-ul si IPL-ul/SPL-ul se bazeaza pe energia luminii, nu pot ajunge la straturile profunde ale pielii la o temperatura optima si sunt eficiente doar la suprafata si in straturile superficiale ale pielii. Radiofrecventa actioneaza doar pana in dermul profund, nu ajunge in zona SMAS. Tratamentul cu HIFU nu implica introducerea in piele a substantelor, cremelor, filler-elor sau toxinelor. Pur și simplu se bazeaza pe un proces accelerat de stimulare si construire in mod natural a colagenului.

Care sunt indicatiile pre si post tratamentului cu HIFU?


Ce este foarte important este ca dupa tratamentul cu HIFU nu exista perioada de refacere! Poti sa revii la activitatile obisnuite imediat dupa procedura. In saptamana de dupa procedura, evita toate activitatile ce pot creste temperatura pielii, de exemplu: expunere prelungita la soare sau solar, tratamente laser, IPL/SPL sau radiofrecventa, activitati fizice intense, dusuri fierbinti, sauna (inclusiv impachetari corporale), inot. Evita consumul de alcool, fumatul si minimizeaza stresul.

Totodata, evita aplicarea tuturor produselor care contin iritanti pentru piele pe zona tratata: vitamina C, acid glicolic, acid salicilic, peroxid de benzoil, produse cu retinol precum ar fi Retin A, Tazorac, Triluma, Differin, creme cu hidrochinona - timp de o saptamana inainte si dupa tratament. In cazul unor senzatii de uscaciune, se recomanda aplicarea mastilor faciale si/sau produselor hidratante. Aceste produse hidratante ajuta la regenerarea mai rapida a tenului. Se recomanda aplicarea zilnica si periodica a cremelor cu factor de protectie.

Care sunt contraindicatiile tratamentului cu HIFU?


Tumoare maligna, persoane sub 18 ani, femei gravide sau care alapteaza, herpes activ, persoane epileptice, dermatopatie (orice afectiune a pielii, infectii si eruptii cutanate), reactii inflamatorii, boli hemoragice, boli cardiovasculare, boli ale vaselor de sange, nefrita (infectii la nivelul rinichilor), pacemaker (stimulator cardiac), insertii metalice, diabet, sub tratament de anti-coagulante, boli autoimune, paralizie faciala, Lupus/ Achromoderma (Albino), dupa injectarile cu acid hialuronic si toxina botulinica se asteapta o luna de zile de la retus, implant dentar, operatie estetica in zona de tratament, rani deschise, zona globului ocular si pleoape, zona urechilor, cicatrici cheloide, sensibilitate la terapie cu electrosocuri foarte usoare, pacient febril (peste 38°C). Daca ai implant/proteza metalica in zona ce urmeaza sa fie tratata te rugam sa ne anunti astfel incat sa protejam zona.

Care sunt posibile efecte adverse?


Pielea poate fi usor inrosita si congestionata imediat dupa tratament. Se va estompa in urmatoarele ore sau in maximum cateva zile. Poate aparea edem discret, senzatie de furnicaturi sau sensibilitate la atingere, cu caracter temporar. Mai putin frecvente sunt echimoze sau amorteala pe suprafete mici de piele. Dupa procedura, caldura reziduala din piele poate exacerba temporar acneea (pentru aproximativ 7 zile).






HIFU premiat la Congresul de Medicina Anti-Aging si Dermatologie Corectiva - Bucuresti, 2022

Rezultate tratament HIFU cu MICROSON™ Pen


Rezultate tratament HIFU cu MICROSON™ Pen

Rezultate tratament HIFU cu MICROSON™ Pen

Rezultate tratament HIFU cu MICROSON™ Pen

Rezultate tratament HIFU cu MICROSON™ Pen

Rezultate tratament HIFU cu MICROSON™ Pen

Disclaimer
Informatiile sunt prezentate cu intentia de a descrie un serviciu care poate fi asigurat de catre centrul Ideal Contour. Acestea nu prezinta o garantie, rezultatele fiecarei proceduri poti diferi de la persoana la persoana, in functie de modul unic de reactie al organismului uman si particularitatile acestuia. De asemenea, informatiile de mai sus nu trebuie sa fie interpretate ca o promisiune si acestea nu constituie un angajament de nicio forma.